El este Rostislav (Ростислав) și are cinci ani. S-a născut la Nikolaev, Ucraina, iar în primăvara lui 2022, Moldova i-a devenit a doua casă. Rostik, cum îl alintă familia, s-a refugiat aici împreună cu mama Irina și bunica Raisa, după ce orașul natal a devenit ținta bombardamentelor lansate de ruși.
„Deoarece nepoțelul meu este diagnosticat cu autism, nu putea înțelege de ce în plină noapte trebuie să ne trezim brusc și să mergem la un adăpost sigur, atunci când începea ploaia de rachete sau împușcături. Plângea fără oprire și era agitat. Crizele erau atât de complicate încât am decis că este momentul să venim în Moldova”, ne-a explicat bunica băiatului, Raisa Oleinikova.
L-am cunoscut pe Rostik într-o dimineață caldă de martie, la fel de senină cum îi sunt și ochii. De mână cu bunica, sărind de pe un picior pe altul, băiețelul se grăbea la Centrul „SOS Autism”. Cât ai clipi, îl și vezi deja la etajul patru. În biroul 12 îl așteaptă terapeuta cu care va avea mai multe activități timp de o oră și 40 de minute. După ce bunica îl ajută să-și dea jos haina și să-și schimbe papucii, ședința poate începe.
„Face terapie bazată pe analiza comportamentală aplicată. Această metodă dezvoltă abilitățile cognitive, abilitățile motrice și sociale. Ședințele au loc individual, adică doar copilul și terapeutul. Rostik are programul conceput special pe nevoile sale, elaborat în urma testului de abilități”, ne-a detaliat Olga Guzun, directoarea Centrului Psihoeducațional „SOS Autism”.
Pentru Rostik, de luni până vineri, așa încep toate diminețile. La centru, băiatul învață să rostească litere și cuvinte, să potrivească obiectele în formele corespunzătoare, să identifice soluții pentru jocuri de logică, își antrenează răbdarea și capacitatea de a sta la masă. După ședința individuală, Rostik și alți copii își dau întâlnire la etajul unu. Într-o sală spațioasă, copiii au program comun.
„Un succes important este faptul că Rostik poate să frecventeze serviciile de socializare, acceptă alte persoane în apropierea sa și sunetele. Este o activitate de 20 de minute, în comun cu alți copii. Aceasta are ca scop să-i obișnuiască să tolereze prezența altor copii și să facă activități în comun”, mai susține Olga Guzun.
Despre progresele obținute de Rostik doar într-un an și jumătate, povestește cu emoție și mândrie și bunica Raisa: „La sesiunile de socializare, copiii dansează și cântă. Au avut chiar și un moment artistic pe care l-au pregătit de sărbătorile de iarnă, ceea ce este extraordinar. Mă bucur că Rostik deja reacționează când îl strigăm pe nume, dacă îi spunem că nu are voie în stradă sau în alte locuri nepotrivite, ne înțelege. Anterior aceasta nu se întâmplă. Mai mult, înainte de a veni la centru, nu manifesta interes pentru lumea exterioară, nu rostea cuvinte. Pas cu pas, avem progrese importante în această direcție.”
Despre „SOS Autism”, mama lui Rostik a aflat imediat ce a ajuns la Chișinău. Irina s-a documentat despre posibilitățile de tratament pe care ar putea să le primească fiul său. Deoarece femeia este singura care întreține familia, posibilitățile financiare sunt limitate. Bunica băiatului spune că ar fi trebuit să pună deoparte șase pensii pentru a achita o singură lună de tratament. Salvarea le-a fost proiectul UNICEF „PROTECT: Eforturi comune pentru protecția copiilor din Moldova”, finanțat de KfW și implementat de Terre de hommes Moldova, despre care bunica Raisa spune: „Când ni s-a oferit șansa să fim încadrați în acest proiect, ne-a apărut speranța că acest copil va putea dobândi abilitățile necesare pentru viață. Noi, familia lui, nu avem cum să trăim veșnic, dar ne dorim ca el să-și poată face un rost în viață, să se poată descurca și să poată avea un viitor. Suntem foarte recunoscătoare celor care au făcut posibil ca Rostik să frecventeze serviciile de aici.”
Când cele aproape două ore se epuizează, Rostik și bunica Raisa se îndreaptă spre casă. Până la stație, fac un popas la porumbei, pe care băiatul îi hrănește cu dărnicie. Iau troleibuzul doi până în centrul Chișinăului, apoi o altă rută care merge în sectorul Râșcani. Strada Kiev este stația la care coboară, atât de aproape de casă și, în același timp, atât de departe. A doua zi reiau rutina de la capăt: „Deschid în fiecare dimineață ochii cu speranța că nepotul meu mă va bucura noi progrese, iar Ucraina - cu pace”, zice bunica Raisa cu optimism.
PROTECT (septembrie 2023 - mai 2024) are ca scop consolidarea capacităților sistemului de protecție a copilului, prin oferirea asistenței corespunzătoare copiilor refugiați din Ucraina și familiilor acestora. În total, în cadrul proiectului, 13 copii, diagnosticați cu autism, beneficiază de serviciile Centrului „SOS Autism”. Pe lângă aceștia, de la începutul proiectului și până în martie curent, alți 267 de copii refugiați au beneficiat de servicii de protecție în baza managementului de caz.