În decembrie culegem roadele Programului YouCreate 2023. Cu această ocazie, zeci de tinerii, profesori și angajați ai Centrelor de tineret din 17 localități din țară, și-au dat întâlnire la Chișinău, sâmbătă, 9 decembrie, în cadrul unui eveniment de totalizare. În anul curent, cu toți, au pus pe roate inițiative comunitate cu și pentru tineri.
Rând pe rând, reprezentanții fiecărei echipe au prezentat într-un mod ingenios proiectul la care au lucrat și rezultatele obținute. Inițiativele comunitare au abordat o paletă diversă de teme, inclusiv comunicarea între generații, orientarea vocațională, mediatizarea preocupărilor tinerilor, drepturile acestora, îmbunătățirea stării de bine, consolidarea conexiunilor comunitare și promovarea unui stil de viață sănătos.
Nicolae Batițchi, elev din Făleștii Noi, raionul Fălești, a implementat proiectul cu genericul – „Comunică-ți creativ părerea”. Prin intermediul cinematografiei, dansului și artei fotografice, echipa sa a ilustrat în mod convingător importanța conexiunii dintre generații:„Am organizat un chestionar în rândul adolescenților și adulților. Rezultatul a demonstrat că ambele generații își doresc înțelegere reciprocă. Astfel, ne-am propus ca prin artă să comunicăm mai eficient cu profesorii și părinții. La atelierul cinematografic, sub ghidarea un regizor, am montat filmulețul «Nu contează». Acesta a transmis faptul că un cuvânt poate schimba destine. Au organizat și sesiuni foto, pentru care am ales cu grijă tema, mesajul și protagoniștii. În toate i-am avut alături pe profesori și părinți.”
Nicolae și echipa sa și-au setat un obiectiv ambițios: să ofere instruire și îndrumare noilor generații din școală. Prin această inițiativă vor să asigure continuitatea proiectelor pe care le-au inițiat și să stabilească o comunicare eficientă între generația tânără și cea adultă.
Tot prin consultarea beneficiarilor au fost stabilite și nevoile tinerilor din Glodeni. Nicoleta Reaboi a explicat că tânăra generație a cerut crearea unui spațiu sigur și prietenos, oportun pentru a petrece timpul creativ: „Am construit acest spațiu cu forțele proprii, cu implicarea părinților și a altor responsabili din localitate. Această experiență mi-a dezvoltat abilitatea de a lucra în grup, de a vorbi în public, dar și de a fi un lider. Sunt mândră de implicarea mea și a colegilor mei. Tinerii au idei waw, neobișnuite, racordate la actualele tendințe. Nu trebuie să le inhibăm, dar să le comunicăm și să le implementăm.”, a menționat Nicoleta, elevă din Glodeni.
Realizarea practică a proiectelor a fost posibilă datorită unei colaborări eficiente între tineri, Centrele de tineret și autoritățile locale.
Lilia Martinchevici, profesoară în cadrul Gimnaziului Pîrîta, raionul Dubăsari: „Suntem pentru prima dată în acest proiect, însă am sesizat impactul pozitiv pe care l-a avut asupra comportamentului copiilor. Am văzut cum din adolescenți închiși în sine, retrași, timizi, s-au transformat în tineri siguri în exprimare, deschiși cu semenii lor și creativi în gândire. Aceste schimbări au fost observate și de părinți, care solicită demararea unor proiecte similare pentru copiii lor. La Pîrîta am amenajat un spațiu verde, de odihnă, pentru tineri. Acest lucru a fost posibil deschiderii din partea APL și a altor adulți care s-au aliat obiectivului.”
Ion Căciulă, profesor Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni: „În acest an, după renovarea Centrului de tineret, avem mai mulți membri. Tinerii vin chiar și din localitățile învecinate cu orășelul Glodeni. În urma acestei experiențe, tinerii, deja singuri, aplică la o serie de inițiative. Aceștia chiar au avut discuții în cadrul APL, primărie, cu privire la soluționarea anumitor probleme comunitare.”
Mariana Bejenari, șefa Centrului Regional de Resurse pentru Tineret Fălești, a susținut: „Am observat la echipa de tineri o dorință mare de a duce proiectul la bun sfârșit. Cu fiecare rezultat atins, deveneau și mai motivați să continue. Odată cu acest proiect, potențialul tinerilor din comunitate a sporit. Când spun acest lucru mă refer la abilitățile lor de a scrie proiecte și la capacitatea de a mobiliza alți tineri. Pe lângă acest fapt, generația tânără a învățat să colaboreze adulții, iar încrederea lor reciprocă a crescut.”
Elena Madan, directoare Terre des hommes Moldova, a subliniat că în decursul ultimilor cinci ani a asistat la o metamorfoză în rândul tinerilor și a proiectelor YouCreate: „Este o sursă de satisfacție pentru noi să constatăm că, sub îndrumarea echipei Terre des Hommes, care a investit un semnificativ efort în colaborarea cu tinerii și coordonatorii lor, culegem roadele. Programul YouCreate și-a propus să contribuie la sporirea bunăstării și a încrederii în sine, utilizând arta în toate formele sale. În acest an, creativitatea voastră în abordarea diverselor forme artistice m-a surprins.”
Guido Beltrani, director al Biroului de cooperare al Elveției, a rămas uimit de pasiunea și imaginația de care au dat dovadă tinerii, precum și de rezultatul final: „Îmi place că ați combinat satisfacția de a lucra împreună și utilitatea proiectului. Agenția de Cooperare și Dezvoltare din Elveția vrea să vadă dezvoltare utilă în Republica Moldova, anume acesta ați reușit voi să faceți.”
Coordonatoarea proiectului YouCreate, Liliana Astrahan, a reiterat că în 2023, în cadrul proiectului, a fost implementată o agendă amplă de activități, cum ar fi spații prietenoase pentru tineri, festivaluri și târguri de caritate, teatru social, cafenea publică, muzeu viu sau cluburi de artă. „Ne bucurăm de ce am reușit împreună și vă încurajez că continuați ce ați început. Să faceți lucruri mult mai frumoase, deoarece tinerii au puterea de a schimba lumea, de a ne schimba pe noi.”, a mai menționat Liliana Astrahan.
În 2023, proiectul YouCreate a fost demarat în 17 localități din 11 raioane din țară. În total, la activități au fost implicați peste 550 de persoane, dintre care 70% tineri. Programul YouCreate este desfășurat de Terre des hommes Moldova în cadrul Fondului Comun pentru împuternicirea tinerilor și dezvoltarea Centrelor de tineret din Republica Moldova, susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Tineret, Guvernul Elveției și UNFPA Moldova.