Pentru Fundația Terre des hommes Moldova, copiii sunt prioritari, ei fiind și beneficiarii finali ai proiectelor pe care le implementăm. De 1 Iunie, cu întreaga echipă, le-am dat întâlnire copiilor în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. Alături de alte organizații de profil, am celebrat Ziua Internațională a Copilului, prin jocuri interactive, ateliere de creație și desen.
În prima zi de vară, potecile parcului central din Chișinău se asemănau unui mușuroi. Copii de toate vârstele, alături de părinți și bunici, s-au implicat în fel de fel de activități distractive, organizate, cu prilejul Zilei Copilului, de Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican pentru copii și tineret „ARTICO”. La standul Tdh, atracția principală a fost o pânză imensă. Având la dispoziție pensule și culori, copii și-au pus imaginația la bătaie și au desenat pe aceasta iubirea, cerul senin, flori sau chiar drapelul țării.
Pe Bianca de exemplu, am surprins-o în timp ce desena o inimă. „Am ales să desenez o inimă deoarece sunt foarte fericită astăzi. Vreau să o umplu cu diferite culori”, ne-a împărtășit Bianca, de 6 ani. Mama fetiței susține că 1 Iunie este și despre adulții care au fost cândva copii. „Mă distrez alături de fetița mea și mă simt, la rândul, meu copil. Am testat împreună toate zonele de joc, este foarte bine organizat”, a menționat Tatiana.
De ziua lor, copiii din Moldova au transmis mesaje și pentru semenii lor din alte țări, în special pentru copiii din Ucraina. „Le doresc sănătate, mulți ani înainte și pace”, ne-a spus Ernest, de 10 ani.
Cei mici s-au întrecut la colorat, având ca opțiune zecile de machete cu personaje din povești, pe care le-a pregătit Tdh. Pentru cei cu bateria plină de energie, am amenajat și o zonă cu jocuri active. „Eu mă joc cu copiii la imensa noastră parașută. Împreună cu ei am umplut-o cu mingi, însă, în imaginația noastră, acestea sunt semințe de porumb. Am ridicat parașuta și am amestecat mingile ca într-o tigaie, până au sărit în toate părțile, la fel cum o face popcornul când se coace. Ideea jocului este să ne distrăm și să acționăm ca o echipă”, a povestit Andrei Didenco, specialist în lucrul cu tinerii la Tdh Moldova.
Activitatea de sâmbătă a antrenat întreaga echipă de la Tdh - de la director, manager financiar, experți în protecția copilului sau șoferi. Unii aveau grijă ca apa tinerilor pictori să fie mereu curată, alții le aprovizionau paleta de culori, alții îi antrenau în diverse jocuri. „Ani la rând, 1 iunie mă prinde aici, alături de copii. Nu aș fi putut lipsi nici de această dată. Mă simt extraordinar. Tdh lucrează anume pentru ei, deoarece ne dorim o generație tânără frumoasă, sănătoasă și capabilă”, a mărturisit Liliana Astrahan, specialistă în protecția copilului și lucrul cu tinerii la Tdh Moldova.
Elena Madan, directoarea Tdh Moldova, a subliniat faptul că 1 Iunie este o zi simbolică pentru Fundația Tdh, deoarece echipa celebrează inclusiv obiectivele și rezultatele atinse în restul zilelor din an. „La Tdh promovăm educația nonformală, care este în afara curriculei. Prin intermediul jocului, le dezvoltăm copiilor abilități de cooperare, relaționare, capacitatea de a-și gestiona emoțiile și a rezolva conflictele. Toate, în final, au un singur scop – starea de bine a copiilor. Prin proiectele noastre, investim în educație, sănătate, servicii sociale și infrastructură, sprijinim copii afectați de migrație și instruim profesioniști care lucrează cu elevii din școli sau cu copii aflați în conflict cu legea”, ne-a comunicat Elena Madan.
De 20 de ani, Tdh Moldova implementează proiecte orientate spre bunăstarea copiilor și a tinerilor. Ziua Copilului, celebrată pe 1 iunie, își are originea în 1925, când, la Geneva, a avut loc Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor. La eveniment, cu participarea a 54 de state, a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului.