TERMENI DE REFERINȚĂ
Psiholog/ă care să ofere asistență psihologică
părinților/îngrijitorilor – refugiați din Ucraina și celor din comunitățile gazdă
Organizația: Fundația: „Terre des hommes Moldova” (Tdh Moldova)
Denumirea proiectului: Emergency - Program de răspuns la criza refugiaților din Ucraina
Tipul contractului: Servicii de consiliere/asistență psihologică de grup.
Durata contractului: septembrie – decembrie 2024
Despre organizație:
Lucrând în Moldova din 2004, Fundația „Terre des hommes Moldova” (Tdh Moldova) se dedică asigurării respectării drepturilor fundamentale ale copiilor și contribuie la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova. Prin proiectele sale, Tdh Moldova urmărește prevenirea și răspunsul durabil la violența, neglijarea și exploatarea împotriva copiilor la nivel comunitar, raional și național. Tdh Moldova operează geografic în toată țara. În prezent, activitatea Tdh în Moldova este construită pe trei axe complementare – sistemul de protecție a copilului, copii afectați de migrație și justiția prietenoasă copilului, urmărind să dezvolte sinergii între acestea, precum și cu alte domenii tematice cheie ale Fundației Terre des hommes.
Despre proiect
Obiectivul principal al Programului de răspuns la criza refugiaților din Ucraina este de a ne asigura că toți copiii și tinerii afectați de război, precum și familiile acestora (atât refugiați, cât și membrii cei mai vulnerabili ai comunităților-gazdă) care locuiesc în Moldova au nevoile de bază acoperite și acces la servicii de protecție a copilului de calitate.
Ca urmare a evaluării necesităților de servicii de sănătate mentală și suport psihosocial (MHPSS), realizate de Tdh Moldova, precum și a evaluării rapide a nevoilor din rândul populației gazdă, Tdh Moldova a decis să ofere asistență psihologică îngrijitorilor adulți atât refugiați, cât și din comunitățile gazdă.
Pentru a facilita acest sprijin, Tdh Moldova va colabora cu un grup de psihologi locali din cadrul Centrelor de sănătate prietenoase tinerilor, Centrelor comunitare de sănătate mintală, precum și cu furnizorii locali privați. Acești psihologi vor organiza sesiuni de grup regulate. În cazuri excepționale, cu aprobarea prealabilă a Tdh, vor fi oferite ședințe de consiliere individuală, adaptată nevoilor specifice ale beneficiarilor. Serviciile livrate în cadrul acestor sesiuni vor avea ca scop promovarea coeziunii sociale prin aducerea împreună a persoanelor din ambele categorii - refugiați și gazde.
Obiectivul
Oferirea de asistență psihologică pentru cel puțin 20 de părinți/îngrijitori prin sesiuni de grup, asigurându-se că atât nevoile colective, cât și cele individuale sunt abordate eficient.
Responsabilitățile psihologului:
-
Identificarea părinților/îngrijitorilor din cadrul familiilor cu copii, refugiate din Ucraina și din rândul populației gazdă, care necesită suport psihologic pentru a depăși anumite provocări cu care se confruntă.
-
Organizarea grupurilor mixte de beneficiari: refugiați ucraineni (cel puțin 50%) și membri ai comunităților gazdă, care necesită suport psihologic pentru a depăși anumite provocări cu care se confruntă.
-
Evaluarea inițială a nevoilor grupului, stabilirea obiectivelor și dezvoltarea unui plan de sesiuni de grup cu obiective specifice, cu un numar maxim de 10-12 beneficiari per grup.
-
Stabilirea unui program de sesiuni per grup și consultarea acestuia cu echipa Tdh Moldova.
-
Introducerea datelor beneficiarilor participanți la activități în baza de date a Tdh Moldova (Kobo).
-
Elaborarea și prezentarea raportului final pe activitatea realizată, incluzând o analiză a schimbărilor rezultate în urma ședințelor pentru fiecare grup în parte, cu recomandări și concluzii generale, conform modelelor anexate.
-
Colaborare strânsă cu echipa Tdh Moldova.
Experiență profesională și abilități necesare:
-
Dovada studiilor academice relevante și a cel puțin3 ani de experiență în domeniul consilierii psihologice;
-
O bună înțelegere a intervențiilor/practicilor existente privind situațiile de criză/urgență;
-
Experiență demonstrată în organizarea și realizarea sesiunilor de consiliere de grup și individuale în calitate de psiholog/psihoterapeut.
-
Cunoașterea fluentă a limbilor română și rusă.
Livrabile și termene:
Nr. |
Sarcini |
Produsele livrate |
Termenul limită sau perioada |
1. |
Identificarea părinților/îngrijitorilor din cadrul familiilor cu copii, refugiate din Ucraina și din rândul populației gazdă. |
Lista potențialilor beneficiari identificați |
octombrie 2024 – decembrie 2024 |
2 |
Evaluarea inițială a nevoilor grupului și stabilirea obiectivelor și evaluarea unui plan de sesiuni de grup cu obiective specifice. Planul va fi consultat de către echipa Tdh Moldova |
Evaluare inițială a nevoilor grupului (Anexa 2) Planul sesiunilor de grup
|
Până la începerea sesiunilor cu fiecare grup în parte.
|
3. |
Organizarea/stabilirea grupurilor pentru consiliere de grup. |
Lista finală a beneficiarilor care au primit suport psihologic |
octombrie 2024 - decembrie 2024 |
4. |
Desfășurarea sesiunilor de consiliere de grup. |
Lista participanților/beneficiarilor (Anexa 1) |
octombrie 2024 - decembrie 2024 |
5. |
Prezentarea unui raport final de analiză a rezultatelor ședințelor, cu recomandări și concluzii generale. |
Raport final (Anexa 3) |
La finalizarea activităților stipulate în contract
|
Modalitatea de prezentare a tabelului de evidență.
Prestatorul va completa și semna lunar Tabelul de evidență a sesiunilor de asistență psihologică (Anexa 4) și îl va expedia responsabilului de la Tdh Moldova.
De asemenea, Tabelul va fi semnat și de către responsabilul Tdh Moldova, ce confirmă efectuarea sesiunilor de asistență psihologică incluse.
Modalități de plată: prin transfer bancar pe contul prestatorului. Prețul serviciilor prestate se va achita la finele realizării a 10 sesiuni de grup planificate în baza Tabelului de evidență a sesiunilor de asistență psihologică prezentat, Raportului și a Actului de predare - primire a serviciilor (Anexa nr.3 la Contract).
Se va întocmi un act de predare - primire pentru recepția serviciilor în baza produsului final expediat de prestator.
Anexe la Termenii de referință:
Anexa 1 – Lista beneficiarilor a sesiunilor de consiliere psihologică de grup
Anexa 2 – Evaluarea nevoilor grupului
Anexa 3 - Raport final (de activitate cu recomandări și concluzii generale)
Anexa 4 – Tabelul de evidență a sesiunilor de asistență psihologică
Persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile specificate, sunt invitate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: mda.office@tdh.org, cu mențiunea „Psiholog pentru oferirea de asistență psihologică părinților/îngrijitorilor refugiați și din comunitățile gazdă” + numele și prenumele dvs.
Termenul de depunere a dosarelor: 25 septembrie 2024.