Deprinderi sănătoase de viață și alegeri responsabile – prioritatea tinerilor educatori de la egal la egal din învătământul profesional tehnic

Deprinderi sănătoase de viață și alegeri responsabile – prioritatea tinerilor educatori de la egal la egal din învătământul profesional tehnic

Peste 60 de tineri educatori de la egal la egal din 12 școli profesionale, colegii și centre de excelență din țară și-au consolidat cunoștinele și au deprins tehnici noi de lucru cu semenii în cadrul primei școli de vară destinate Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal din învățământul profesional tehnic.

Comportamente de risc, deprinderi nesănătoase de viață, sarcini neplanificate, situații de bullying – sunt motivul pentru care a fost creată prima Rețea a Educatorilor de la Egal la Egal din învățământul profesional tehnic în cadrul unui proiect al Fondului Națiunilor Unite ce promovează deprinderile sănătoase de viață printre tinerii din aceste instituții. Timp de 9 luni, pe parcursul anului școlar 2020 – 2021, membrii Rețelei au participat la instruirile online oferite de Fundația Terre des hommes Moldova și au promovat printre semenii lor alegerile conștiente și sănătoase de viață, evitarea comportamentelor de risc, relațiile personale armonioase și siguranța în relațiile sexuale.

Școala de vară de săptămâna trecută (19 – 24 iulie) a fost prima ocazie pentru cei șaizeci și șase de tineri din toate regiunile țării să se întâlnească pe viu, să lucreze împreună, să facă schimb de experiență și să se împrietenească. „Pentru noi a fost o bucurie să ne întâlnim față în față, după un timp destul de îndelungat petrecut pe scaun, la calculator”, le-a spus Elena Madan, directorul Terre des hommes Moldova, participanților.

În cadrul Școlii de vară, tinerii, cu vârste între 15 și 20 de ani, au abordat subiecte noi, precum bullying-ul - prevenirea și gestionarea situațiilor de bullying și violență în școală, au exersat tehnicile de predare de la egal și au deprins tehnici noi de lucru cu semenii, cum este teatrul social.

Cazuri de bullying, abuz, sarcini nedorite, consum de alcool  – sunt situații despre care tinerii au povestit din experiența lor sau le-au pus în scenă în exercițiile de de teatru social, accentuând că în școlile lor este o mare nevoie de o astfel de Rețea și de instruirile de care au avut și ei parte.

„A fost o experiență destul de interesantă și cred că astfel de proiecte trebuie să fie dezvoltate cât mai multe în Moldova, pentru că tinerii trebuie să fie informați despre subiectele care au fost abordate aici în aceste zile”, este de părere Grigore Tuhar, de la Colegiul Politehnic din Bălți.

Și Iuliana Vicol, elevă la Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți, consideră că de astfel de instruiri este nevoie să beneficieze cât mai mulți tineri. „Datorită acestei tabere am înțeles ce înseamnă să fii tolerant și ce înseamnă munca în echipă”, spune Iuliana.

După o săptămână intensă de lucru, cot la cot cu tinerii, Liliana Astrahan, Specialist în protecția copilului și lucrul cu tinerii la Tdh Moldova și trainer în cadrul Școlii de vară, a subliniat importanța acestui program și imperativul de a-l continua: „Acești tineri au nevoie de multă susținere și implicare din partea noastră, ei au nevoie de multe activități care să-i ajute, în primul rând, să construiască o relație bună cu ei înșiși, să le consolideze stima de sine și încrederea în cei din jur, iar aceste calități de bază să-i ajute, ulterior, să ia decizii conștiente, în beneficiul lor.

Membrii Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal și-au planificat, de asemenea, activitățile pentru următorul an de studiu și au elaborat un plan de dezvoltare a Rețelei pentru următorii trei ani. Aceștia s-au arătat nerăbdători să ajungă acasă și să le împărtășească colegilor ce-au învățat timp de cinci zile.

M-am simțit foarte bine, plină entuziasm și emoții pozitive. Am venit aici să acumulez cât mai multe informații și cunoștințe – când vom merge în instituțiile noastre, să le transmitem și colegilor ce-am învățat aici”, spune Natalia Catarga, elevă la Școala Profesională din Nisporeni.

Tinerii educatori de la egal la egal au rămas impresionați în mod special de metoda teatrului social, care le oferă ocazia să vorbească despre subiectele spinoase din viața lor școlară și să găsească, împreună cu publicul, soluțiile potrivite, astfel abordând public problemele lăsate în umbră sau camuflate, oferind idei de soluții tuturor părților implicate și împuternicindu-i pe cei care au nevoie de ajutor.

Chiar dacă au fost doar roluri pe care le-au interpretat – de abuzator, victimă sau aliați ai uneia dintre părți – tinerii au simțit impactul emoțional foarte mare pe care îl au astfel de situații și evoluția situației când martorii sunt dispuși să se implice și să nu rămână indiferenți.

Ecaterina Orlova, elevă la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii informaționale, a povestit că în instituția unde își face studiile cunoaște un caz de bullying. Ea a jucat rolul de opresat (victimă) în cadrul unui exercițiu de teatru social și a simțit pe propria piele cum este să fii agresat: inițial s-a simțit lipsită de putere, povestește tânăra, dar i-a crescut încrederea în sine când colegii au început s-o susțină.    

Nicoleta Covali, elevă la Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, a jucat rolul de opresor (agresor) într-o situație de bullying pe care tinerii au pus-o în scenă la evenimentul de închidere a Școlii de vară. Concluzia ei după această experiență este că „a fi agresor e foarte ușor, dar să fii un om cumsecade, să-ți păstrezi empatia și toleranța este mult mai greu.

La evenimentul de închidere au participat și reprezentanții partenerilor și ai donatorilor proiectului – Terre des hommes Moldova, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare în Republica Moldova – care au rămas impresionați de entuziasmul, determinarea și rezultatele tinerilor.

 „„Voi sunteți promotori activi ai comportamentelor sănătoase, veți transmite semenilor abilitățile și cunoștințele acumulate aici, astfel încât aceștia să construiască relații sănătoase și să ia decizii asumate – este vorba despre promovarea echității și a stării de bine și mă bucur să vă văd atât de entuziasmați”, le-a spus tinerilor Latika Maskey Pradhan, Reprezentantă Adjunctă la UNFPA Moldova.

Carolina Guitu, Consultant superior la Direcția învățământ profesional tehnic, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a subliniat faptul că participanții la Școala de vară au abordat subiecte actuale și de primă importanță pentru Direcția învățământ profesional tehnic. „Pentru noi este prioritar confortul vostru emoțional în instituțiile din învătământul profesional tehnic și, datorită partenerilor, am reușit să formăm această rețea de la egal la egal, iar, din toamnă, îmi doresc să disiminăm bunele practici și în celelalte școli, care nu fac parte din proiect”, a menționat dna Guitu.

Prezentă la eveniment din partea donatorilor proiectului, Lina Acălugăriței, Manageră de Programe la Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din Moldova a venit cu mesajul că  „susținem cu drag astfel de activități, deoarece știm că ele funcționează și au un impact direct asupra bunăstării tinerilor. Sunt bucuroasă că participanții acestei Școli de vară își vor împărtăși experiența cu semenii și vor schimba lucrurile spre bine în cercul lor de influență și în comunitate.”

În încheiere, Elena Madan, i-a asigurat pe tineri că formatorii, față de care aceștia s-au atașat și cu care au construit o relație de încredere timp de o săptămână, dar și întreaga echipă Terre des hommes Moldova, le va fi alături oricând au nevoie: „Să țineți minte că aveți în noi un sprijin când aveți nevoie de suport, informații sau aveți întrebări – să nu ezitați să reveniți la echipa noastră și la formatorii noștri minunați”.

-----

Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal din învățământul profesional tehnic pentru promovarea deprinderilor sănătoase de viață a fost creată și este coordonată de Fundația Terre des hommes Moldova în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii”, implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.