Chișinău, 25 mai 2021
Peste 3000 de elevi din țară vor beneficia de orientare profesională în cadrul programului inovativ JOBOTECA. Timp de trei ani aceștia vor avea parte de programe de instruire, mentorat și internship-uri, pentru a-și dezvolta și consolida competențele necesare pentru a face o alegere de carieră potrivită.
Fundația Terre des hommes – reprezentanța din Moldova și cea din România - a lansat ieri, 24 mai, proiectul „Joboteca – program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii”, pe care urmează să-l implementeze, între 2021 și 2024, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Proiectul are o valoare totală de 1 110 396 euro și este co-finanțat de Uniunea Europeană în proporție de 90%.
25 de școli, din raioanele Soroca, Călărași, Nisporeni, Strășeni și Căușeni, au fost selectate pentru a face parte din noul program, urmând fiecare să beneficieze de amenajarea și dotarea unei joboteci.
„JOBOTECA – sau job libraries în engleză, deci, biblioteci de carieră – sunt niște spații prietenoase tinerilor pe care le vom crea în cadrul școlilor, echipate cu toate uneltele necesare petru instruiri, astfel încât tinerii să facă cunoștință cu diversele parcursuri de carieră. În aceste spații ne dorim să implementăm un program pilot de creștere a competențelor tinerilor – competențe profesionale, digitale și abilități de viață”, a explicat Elena Madan, director Terre des hommes Moldova, în deschiderea evenimentului de lansare, esența conceptului de jobotecă și intenția proiectului.
Proiectul JOBOTECA va cuprinde dezvoltarea unui program pilot amplu, care va aborda problema șomajului și emigrării printre tineri într-o manieră holistică, lucrând atât cu tinerii și școlile, cât și cu posibilii angajatori și comunitățile locale în ansamblu. Astfel, proiectul își propune să îmbunătățească accesul tinerilor din Moldova la piața muncii și, implicit, să reducă șomajul acestora și migrația pentru muncă.
Pe lângă crearea jobotecilor în școli, unde elevii vor participa la activități online și offline pentru a-și consolida competențele digitale și antreprenoriale și vor primi consiliere în carieră, aceștia vor mai beneficia de:
- școli de vară vocaționale;
- cel puțin 15 inițiative locale care vor iniția și implementa proiecte de integrare a tinerilor în activitățile economice locale;
- programe de internship-uri în cadrul organizațiilor, companiilor sau afacerilor locale;
- testarea unei meserii ca parte a campaniei „Ziua Ștafetei”.
Până la sfârșitul programului, cel puțin 700 de tineri vor avea ocazia să testeze meseria la care visează – fie printr-un program de stagiu, fie vor experimenta, pentru o zi, un job în cadrul campaniei „Ziua Ștafetei”, ce va avea loc în anii 2022 și 2023.
„Ziua Ștafetei” este o campanie consacrată în România, fiind desfășurată de Terre des hommes România de zece ani deja. Campania este dedicată copiilor și tinerilor de 11 – 18 ani și le oferă acestora șansa de a experimenta, timp de o zi, profesia unui adult.
„Noi ne mândrim cu această campanie, pentru că promovează, la nivel național, respectarea drepturilor copiilor, în special dreptul de a participa activ în societate și, de asemenea, încurajează mentoratul”, a spus Raluca Condruț, manager de progam la Tdh România.
Andrei, un student de 19 ani, este voluntar la Tdh România și a participant la două ediții ale campaniei. El a povestit că, fiind în clasa a XII-a și într-un moment de incertitudine, anume această experiență l-a ajutat să ia decizia în privința viitorului său: „Ziua Ștafetei” a fost momentul care m-a ajutat să decid ce vreau să fac de acum înainte.”
Andrei a îndrumat adolescenții din Moldova care urmează să participe în programele de stagiu să se bucure la maxim de experiență, să-și aleagă meseria pe care și-o doresc, pentru că acolo își vor da seama cu adevărat dacă asta e ce vor să facă pe viitor și i-a încurajat să fie cât mai deschiși și să pună cât mai multe întrebări, să nu aibă rețineri, pentru a afla cât mai multe și a lua decizia corectă.
Prezentă la eveniment, Natalia Grîu, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a subliniat importanța proiectului pentru viitorul tinerilor: „Ne propunem pentru următoarea perioadă să avem o implicare cât mai activă a tinerilor în viața socială, împuternicirea și capacitarea lor, ca vocea lor să fie auzită și viitorul lor să fie proiectat conform doleanțelor și viziunilor acestora”.
Secretarul de stat a menționat că „un element încă vulnerabil la nivel de sistem este capacitatea tinerilor de a-și identifica conștient, asumat și responsabil propriul parcurs. Ei au nevoie de ghidare în carieră, au nevoie să conștientizeze la ce sunt buni și care sunt acele competențe și aptitudini speciale pe care ar putea să le valorifice. De aceea, mizăm foarte mult ca instituțiile beneficiare în cadrul acestui proiect să ne poată oferi răspunsuri și soluții pe care să le putem implementa la nivel de sistem.”
Reprezentantul Delegației Uniunii Europene, Magdalena Mueller-Uri, Șefa Departamentului Operațiuni, și-a exprimat încântarea că proiectul Joboteca are din start susținerea Ministerului Educației, accentuând că șomajul printre tineri este o problemă nu doar în Moldova.
„Uniunea Europeană a fost și va continua să fie un partener de încredere al Republicii Moldova în sprijinirea modernizării sectoarelor educației, cercetării și educației profesionale. Acesta este un factor esențial către abilitarea tinerilor și dezvoltarea economică a țării. Am sprijinit numeroase proiecte și inițiative în ultimii 10 ani în această direcție. Mă bucur să văd că aveți o colaborare cu instituțiile locale din sectorul educației în acest proiect și, pentru că vă propuneți ca acest program să fie preluat la nivel național, sunt fericită să văd, de la bun început, susținerea Ministerului. Sperăm că JOBOTECA va fi un alt pas în calea modernizării politicilor de educație și ocupare a forței de muncă în Moldova”, a spus doamna Mueller-Uri.
Necesitatea unui program de educație și îndrumare profesională pentru tineri a fost recunoscută și la nivel local. Angela Mușenco, șefa Direcției Învățământ Soroca a confirmat că există probleme de adaptare a absolvenților la realitățile sociale și economice, iar școala are nevoie de programe de colaborare cu mediul de afaceri, pentru a le oferi tinerilor cadrul potrivit pentru un parcurs profesional.
„Din 800 de absolvenți ai treptei gimnaziale din 2020, cam 80 de elevi nu și-au continuat studiile. Ne dăm seama foarte bine că acești elevi riscă să se transforme într-o forță de muncă ieftină, necalificată. De aceea considerăm că acest proiect ne-ar permite nu doar să diminuăm numărul de elevi fără o profesie, dar avem mari așteptări și să învățăm cum să colaborăm cu agenții economici din teritoriu, ca ulterior să ajutăm elevii să îmbrățișeze o meserie”, a spus șefa Direcției Învățământ.
Pentru a ilustra și a face liantul între tinerii care au nevoie de ghidare profesională și mediul de afaceri, Rusaln Cojocaru, proprietarul unei rețele de cafenele și restaurante, a povestit cum susține afacerea sa tinerii. Peste două treimi dintre angajații în rețelele sale sunt tineri până în 22 de ani. Pentru mulți tineri, un job într-o cafenea sau într-un restaurant, „este prima experiență de angajare și pentru noi reprezintă o mare responsablitate, pentru că acești oameni își fac o impresie, posibil pentru tot restul vieții, despre modul în care funcționează o companie, care sunt valorile ei. Orice antreprenor poartă o responsabilitate mare pentru echipă, în special pentru tineri”, este de părere antreprenorul.
Pe lângă afacerile sale de succes, Ruslan Cojocaru este cunoscut pentru abordarea sa unică și programele de mentorat. Proprietarul a povestit că, pe lângă dezvoltarea profesională, el pune un accent mare și pe dezvoltarea personală a angajaților și a competențelor soft, precum comunicare, life management, finanțe personale etc. Totodată, scopul și viziunea sa este să mențină tinerii în țară prin joburi atractive și interesante.
Educarea și formarea de antreprenori printre tineri este o altă direcție în care Ruslan investește, „deoarece ei sunt forța motrice a oricărei economii. Eu cred că fiecare om are o doză de antreprenor în el și e firesc tinerii să testeze această vocație. Aceasta este una dintre misiunile mele, să ajut oamenii să-și încerce viziunea și misiunea de antreprenor”.
--------
Fundația Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de ajutorare a copiilor. Fondată în 1960, organizația participă anual la eforturile internaționale de a îmbunătăți calitatea vieții a milioane de copii din întreaga lume și a familiilor acestora în mai mult de 40 de țări. Programele organizației sunt orientate spre asigurarea ca toți copiii și tinerii să beneficieze de un sistem care să le poată garanta protecția, dezvoltarea și implicarea în procesele sociale, educaționale, culturale și de sănătate care îi privesc.