Tdh Moldova a devenit membru al Campaniei globale MenCare de promovare a paternității

Tdh Moldova a devenit membru al Campaniei globale MenCare de promovare a paternității

Eforturile Terres des hommes Moldova de promovare a unui rol activ al taților în familie au fost recunoscute pe plan internațional. Organizația de protecție a drepturilor copilului a devenit recent membru activ în cadrul Campaniei mondiale MenCare de promovare a paternității, aducând Republica Moldova în lista celor peste 50 de țări partenere ale campaniei.

MenCare, lansată în 2011, este o campanie globală de promovare a unui rol activ al taților în creșterea și educarea copiilor. Misiunea MenCare este să promoveze implicarea bărbaților ca părinți și îngrijitori echitabili și nonviolenți, pentru bunăstarea familiei, egalitatea de gen și o mai bună sănătate pentru mame, tați și copii. Inițiatorii campaniei își propun ca bărbații să fie aliați în sprijinirea egalității sociale și economice a femeilor, în parte, prin asumarea unei mai mari responsabilități pentru îngrijirea copiilor și a muncii domestice.

O implicare activă și pozitivă a bărbaților în viața partenerelor și a copiilor aduce beneficii atât mamelor și copiilor, cât și înșiși taților. Participarea activă a bărbaților la viața familiei, precum și la creșterea și educarea copiilor, duce la reducerea violenței împotriva femeilor și a copiilor, are beneficii pe termen lung pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor, are o influență benefică asupra sănătății tuturor membrilor familiei și creează relații mai puternice între parteneri.

Tdh Moldova promovează și susține, prin programele sale, egalitatea de gen și o implicare activă și pozitivă a taților în viața copiilor. Pe lângă instruirile, materialele didactice și activitățile cu copiii, părinții și cadrele didactice, organizația desfășoară anual campania „Tată, hai să ne jucăm!”, prin care atrage atenția asupra rolului incontestabil al taților în familie și încurajează participarea acestora la creșterea copiilor în egală măsură cu mamele.

„Este o onoare pentru noi să fim acceptați ca parteneri ai campaniei MenCare și este o recunoaștere a eforturilor noastre de promovare a parentajului pozitiv și a unui rol activ al taților în creșterea copiilor. Acest parteneriat ne va oferi, în primul rând, ocazia să învățăm din experiența altor țări, cu contexte social-culturale dintre cele mai diverse”, spune Anatol Oprea, specialist în protecția copilului și egalitate de gen la Tdh Moldova.