Terre des hommes Moldova a oferit o instruire pe sistemul de protecție al copilului și politica de safeguarding în sport pentru 164 de pedagogi, reprezentanți ai 12 școli de fotbal din Moldova, care au participat la seminarul pentru lideri şi antrenori în cadrul proiectului Open Fun Football Schools Moldova (OFFS) și Sport – Școală – Poliție (SSP), organizat de Federația Moldovenească de Fotbal și Inspectoratul General de Poliție între 31 iulie - 4 august 2019.
Deoarece Terre des hommes promovează la instruirile sale învățarea prin joc, formatorii Tdh au antrenat, inițial, participanții într-un joc-simulare, în baza căruia aceștia au trăit pe pielea lor și au înțeles cum se simt copiii atacați și neprotejați și ce acțiuni trebuie să întreprindă maturii responsabili de protecția și siguranța copiilor. Jocul a trezit emoții puternice printre participanți, iar discuțiile pe marginea acestuia au fost foarte aprinse.
Instruirea a cuprins aspecte precum bunăstarea copilului, tipurile de violență la care pot fi supuși copiii, neglijarea, exploatarea prin muncă și traficul de copii. Specialiștii Tdh au acordat o atenție aparte și au explicat cum funcționează mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului la care specialiștii, care lucrează cu copiii, au obligația să apeleze în cazurile de violență și abuz asupra copiilor.
„Copiii victime ale violenței prezintă anumite semnale, numite indicatori de identificare, care pot fi observați atât la nivel fizic, cât și psiho-comportamental. În momentul în care un adult, specialist și/sau părinte, observă acești indicatori la un copil, este obligat să sesizeze autoritatea tutelară locală, după cum prevăd Instrucțiunile mecanismului intersectorial de cooperare. Totuși, atenționează Cristina Triboi, specialist în protecția copilului la Tdh Moldova, prezența unui singur semn nu indică neapărat faptul că un copil este victimă a violenței. Când semnalele apar însă în mod repetat sau combinat, trebuie să-i determine pe specialiști să ia în considerare posibilitatea unei situații de violență, neglijare, exploatare sau trafic al copilului.”
Formatorii Tdh au subliniat diferența dintre sistemul de protecție a copilului și politica de safeguarding în sport: „În timp ce protecția copiilor ține de prevenirea și gestionarea sau referirea cazurilor de abuz, politica de safeguarding ține de responsabilitatea adulților profesioniști, care lucrează cu copiii, să le asigure un mediu protejat și prietenos, precum și existența unei relații cu un adult de încredere, care să favorizeze creșterea și dezvoltarea copilului în siguranță. Politica de safeguarding în fotbal, de exemplu, presupune responsabilitatea organizatorilor de a se asigura că fotbalul este o experiență distractivă și sigură pentru toți copiii, indiferent de abilitățile lor și nivelul de performanță”, a explicat Vlad Oleatovschi, specialist în protecția copilului și safeguarding la Tdh Moldova.
Instruirea oferită de Tdh a avut loc în contextul acordului de colaborare dintre Terre des hommes Moldova și Federația Moldovenească de Fotbal, prin care cele două organizații își propun să contribuie la un climat mai favorabil pentru copii și la o mai bună respectare a drepturilor acestora în sport. Svetlana Patraș, asistent-coordonator al proiectului OFFS, explică necesitatea instruirii privind protecția copilului în sport pentru pedagogii de la școlile de fotbal: „Din păcate, în linii mari, antrenorii din țara noastră cunosc legislația superficial în ce privește protecția copilului și politica de safeguarding în sport – ei cunosc lucrurile de bază, de genul că nu ai voie să strigi sau să lovești un copil, însă nu sunt conștienți de aspectele mai subtile și mai noi pentru cultura noastră, precum că nu ai voie să atingi un copil sau să intri în vestiarul fetelor ori să ai o discuție privată cu un copil.”
Proiectul Open Fun Football Schools este implementat în Moldova de către organizaţia Cross Cultures din Danemarca şi FMF, cu susținerea Guvernului Suediei, pentru a promova fotbalului în toate regiunile țării, iar Programul special Sport - Școală - Poliție are ca scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi a acţiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive.
Cadrele didactice participante la instruirile din cadrul proiectului OFFS Moldova și SSP au avut ocazia să-și exerseze cunoștințele și abilitățile obținute în cadrul unui eveniment cultural-sportiv de amploare la care au participat în jur de 200 de copii.
Elena Madan, directoarea Terre des hommes Moldova, prezentă la eveniment, a menționat că pentru Tdh parteneriatul cu FMF este foarte important, deoarece Terre des hommes, cea mai mare organizație elvețiană de protecție a copiilor, promovează siguranța copiilor în sport, ca aceștia „să se simtă cât mai siguri și protejați în orice tip de sport, inclusiv în fotbal. Ne dorim mult ca acest parteneriat să fie unul de succes și durabil”, a conchis Elena Madan.
Fundația Terre des hommes este dedicată, la nivel mondial, să protejeze copiii împotriva abuzurilor de orice fel. Tdh recunoaște faptul că sportul are puterea de a fi o forță unificatoare pentru bine în societate în moduri în care puține alte lucruri o pot face, în special pentru copii. Pornind de la premisa că sportul trebuie să fie sigur pentru copii, Tdh a dezvoltat parteneriate durabile cu organizații sportive, precum UEFA, pentru a dezvolta împreună nivelul protecției copilului și al sportului. În acest context, Tdh Moldova a semnat, la începutul anului, un acord de colaborare cu FMF, prin care acestea își propun să-și consolideze eforturile de promovare și protecție a drepturilor copilului, urmărind respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, prevenirea combaterii tuturor formelor de violență, neglijență, exploatare și trafic față de copii.