Studiul de faţă vine să prezinte schimbările la nivelul copiilor în rezultatul implicării lor în activităţile MGSC şi participarea la activităţile în cadrul ludotecilor.
Studiului „Impactul activităţilor psihosociale asupra comportamentului copilului” a fost elaborat în cadrul proiectului „Dezvoltarea unei abordări comune a copiilor”. Proiectul a fost implementat de Reprezentanţa Fundaţiei „Terre des hommes” în Moldova, cu asistenţa financiară a Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Prin intermediul proiectului, servicii de Ludotecă şi Activităţi psihosociale de grup pentru copii (MGSC - Movement, Games, Sport and Creativity) au fost lansate în şcolile din 20 de comunităţi rurale de pe ambele maluri ale râule Nistru.
Studiul de faţă vine să prezinte schimbările la nivelul copiilor în rezultatul implicării lor în activităţile MGSC şi participarea la activităţile în cadrul ludotecilor.
În acest sens, accentul a fost plasat pe determinarea impactului activităţilor psihosociale şi jocurilor asupra dezvoltării personalităţii copiilor şi comportamentului acestora; aprecierea schimbărilor la nivelul competenţelor personale, psihosociale şi fizice a copiilor şi încurajarea observării de către copii a schimbărilor parvenite la colegii lor; determinarea impactului metodologiei activităţilor psihosociale de grup asupra personalităţii pedagogului animator şi studierea dinamicii relaţiilor pedagog/animator-copii şi copii-copii în procesul de participare a acestora la activităţi psihosociale şi jocuri şi, nu în cele din urmă, elaborarea unui set de recomandări practice privind implementarea/integrarea activităţilor psihosociale.
Cercetarea s-a desfăşurat în două etape. Etapa iniţială a studiului a reprezentat un tablou general privind copiii care urmau să participe la activităţi pe durata unui an academic. Etapa finală reflectă schimbările apărute după implementarea activităţilor MGSC după 6 luni de participare a copiilor la activităţi.
Studiul concluzionează că activităţile psihosociale au un impact benefic asupra copiilor şi dezvoltă la copii competenţele mentale/cognitive, sociale şi fizice.
Mai jos puteţi descărca studiul în întregime.